Sanitas Iasi

Calculele greşite ale Guvernului pentru salariul minim

Guvernanţii au reuşit să-i „aburească” pe sindicalişti. Aşa-zisele negocieri între guvernanţi şi sindicate, referitoare la majorarea salariului minim pe economie, s-au încheiat cu o înfrângere pentru liderii sindicali. Leafa minimă nu va fi majorată din ianuarie, cum au cerut iniţial sindicatele, şi nu va ajunge nici la 1.275 de lei, ci la 1.250  de lei, dacă vor fi bani, anunţă NAŢIONAL.

Salariul minim pe economie ar putea fi majorat la 1250 de lei, începând cu 1 mai 2016, potrivit unui proiect de hotărâre înaintat de Guvern. Luni, aminteşteADEVĂRUL, Guvernul a venit cu o propunere de majorare a salariului minim la 1.200 lei/lună începând cu 1 mai 2016, iar sindicatele au cerut, în acest context, „o corecţie“ la 1.275 lei, pentru a acoperi pierderile din primele patru luni, a declarat luni preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii Consiliul Naţional Tripartit, care a avut loc la Ministerul Muncii.

Potrivit preşedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Guvernul a înaintat proiectul de hotărâre care prevede majorarea la 1250 de lei marţi dimineaţă, iar această propunere este agreată de sindicalişti pentru că se recuperează parţial pierderea din primele patru luni ale anului în care salariul minim la rămâne la 1.050 de lei, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ. Bogdan Hossu a mai spus că proiectul prevede şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim de consum, de inflaţie şi de parametrii generali, ceea ce permite un mecanism de creştere în perioada următoare.

Întrebat ce se va întâmpla dacă, la 1 mai, nu vor avea promisunile respectate, Bogdan Hossu a declarat, citat de JURNALUL NAŢIONAL: „Cred că, în momentul respectiv, ar trebui ca Guvernul să-şi dea demisia. În momentul în care angajamentul lui ferm către partenerii sociali nu şi-l duce la îndeplinire, înseamnă ca Guvernul trebuie schimbat. Noi sperăm ca măcar acest guvern de tehnocraţi să-şi păstreze angajamentele făcute“. În ceea ce priveşte efortul bugetar, acesta a explicat: „Efortul bugetar nu ar fi decât pentru 39, probabil 45.000 de salariaţi bugetari care se află sub pragul respectiv“.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, această măsură va conduce la un efort financiar suplimentar suportat de angajator de 1.015 lei/salariat, aferent celor şapte luni din anul 2016. CAPITAL susţine că numărul de beneficiari ai creşterii salariului minim este de 1.131.686 persoane, din care 1.092.364 în sectorul concurenţial şi 39.322 în sectorul bugetar.

Astfel, patronii vor trebui să găsească soluţii în cazul angajaţilor plătiţi cu salariul minim pe economie şi pentru a face faţă la un efort financiar suplimentar de 1.015 lei/salariat, aferent celor şapte luni din anul 2016. „Pentru cei 150 de lei, net, suplimentari, patronii vor trebui să plătească în plus la buget. Cei care fac profit, vor plăti, ceilalţi vor trebui să se reorganizeze”, a declarat pentru EVENIMENTUL ZILEICristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). În plus, trebuie ţinut cont de o posibilă creştere în cascadă a salariilor, ceea ce va îngreuna şi mai mult povara fiscală a angajatorilor.

Însă CURENTUL contrazice calculele Guvernului: efortul angajatorului pentru 2016, la prima strigare va fi (1250-1050)*8 luni (nu şapte, cum a calculat Guvernul) =1600 lei. La aceştia se mai adaugă încă 23% reprezentând contribuţiile angajatorului: CAS 15,8%, Şomaj 0,5%, CASS 5,2%, FNUASS 0.85%, Fond Risc 0.4%, Fond creanţe salariale 0,25%, adică pentru diferenţa de 1600 lei, încă 368 lei pe an. Aşadar, efortul angajatorului va fi pentru cele 8 luni din 2016 de 1968 lei/salariat şi nu 1015 lei/salariat cum greşit anunţă Ministerul Muncii. În varianta lui Victor Ponta, efortul angajatoruluiar fi fost de 2214 lei/salariat/an prin creştere de la 1.01.2016 la 1200 de lei.

Sursa: Ziare.ro