Sanitas Iasi

Precizări referitoare la proiectul de OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Referitoar la proiectul de O.U.G. privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, SANITAS face următoarele PRECIZĂRI:

– Proiectul O.U.G. este unul de corectare a erorilor de salarizare în sistemul bugetar, astfel încât să nu existe diferenţe salariale între angajaţii cu aceeaşi pregătire şi vechime în muncă;
– NU ESTE O NOUĂ LEGE A SALARIZĂRII BUGETARILOR !
– În urma analizării datelor prezentate de ministerele de resort, am constatat că cele mai multe inechităţi/discriminări există în sistemul sanitar, atât în cadrul unităţilor, cât şi între unităţi diferite;
– După eliminarea inechităţilor, avem în vedere să negociem o nouă lege a salarizării, negociere care să nu fie făcută pe genunchi, care să acopere toate nevoile sistemului, să fie sustenabilă şi care să aibă termene clare de aplicare;
– În forma actuala a O.U.G., angajaţii din asistenţă socială şi personalul TESA /administrativ se regăsesc în art. 3^1 care rezolvă inechităţile din cadrul aceleaşi unităţi/instituţii, și anume:
“3^1 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 2, alin . (2), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice din aceeaşi instituţie publică, autoritate publică, unitate, care beneficiază de un salariu de bază /indemnizaţie de încadrare mai mici decât cele stabilite la nivel maxim pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei, autorităţii publice, unităţii respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”;
– Vă reamintim că acest proiect de O.U.G. este în dezbatere publică şi aşa cum s-a stabilit la ultima şedinţă a Consiliului Naţional Sanitas, până pe 25 mai a.c., vor fi centralizate toate amendamentele făcute de liderii sindicali pe baza consultărilor directe cu membrii Federaţiei şi vor fi prezentate la întâlnirile cu Ministrul Muncii;
– Aşa cum am publicat atât pe site-ul Federaţiei, cât şi pe pagina de facebook, revendicările Sanitas vizează toate categoriile profesionale din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială;
– NU NE OPRIM AICI CU NEGOCIERILE ! O.U.G. NU rezolvă toate problemele salariale din sistemul sanitar şi de asistenţă socială!
– Eliminarea inechităţilor şi a discriminărilor salariale ESTE DOAR UN PAS spre normalitate în salarizarea bugetarilor şi vom continua să acţionăm pentru soluţionarea tuturor revendicărilor Sanitas.

#sanitasconstanta