Sanitas Iasi

ORDONANŢA DE URGENŢĂ PENTRU ELIMINAREA INECHITĂȚILOR ÎN SISTEMUL PUBLIC A FOST APROBATĂ!

În şedinţa de Guvern de astăzi, 8 iunie 2016, a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă pentru eliminarea inechităților în sistemul public de stat, ce arată că toate negocierile purtate de SANITAS cu instituţiile statului îşi arată roadele.

Astfel, aşa cum se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar au fost stabilite salarii de bază pe funcţii, grade, trepte profesionale şi gradaţii diferenţiate pe unităţi clinice, unităţi neclinice, servicii de ambulanţă şi structuri de primiri urgenţe, anatomie patologică şi medicină legală.

Această măsură vrea să stimuleze ocuparea posturilor în unități unde se constată deficit de personal: secțiile sau compartimentele cu paturi de ATI/TI și de transport neonatal. Personalul din aceste unități va fi inclus în capitolul serviciilor de ambulanță și compartimentelor de primiri urgențe și vor primi salarii de bază mai mari.

În ceea ce priveşte gărzile efectuate în afara orelor de program de către personalul medical cu pregătire superioară vor fi reglementate pe baza unui contract separat.

Noile salarii intră în vigoare începând cu data de 01.08.2016.

SANITAS îşi asigură membrii de sindicat că nu se va opri aici, că aceasta este doar o etapă în rezolvarea tuturor revendicărilor noastre.

OUG privind eliminarea inechităților salariale poate fi descărcată de aici: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr 30-2016

Anexa 1 poate fi descărcată de aici: ANEXA 1

Notele de fundamentare pot fi descărcate de aici: Note de fundamentare OUG inechitati

#sanitasconstanta