Sanitas Iasi

Sanitas a inițiat demersuri pentru modificarea Ordonanţei 20/2016, cea care a rezolvat parţial inechităţile salariale existente în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială

În perioada imediat următoare, reprezentanţii Federaţiei SANITAS se vor întâlni cu preşedinţii celor două Comisii pentru Sănătate din Senat şi Camera Deputaţilor pentru a-i convinge de justeţea demersului nostru şi a obţine sprijinul acestora pentru modificarea Ordonanţei 20/2016 în Parlament.

Ordonanţa 20/2016 a rezolvat parţial inechităţile salariale existente în sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, dar a creat alte inechităţi întrucât în ordonanţă  nu se regăsesc următoarele categorii profesionale: personalul TESA, personalul din unităţile de asistenţă socială, funcţionarii publici din cadrul DSP-urilor şi personalul din creşe, motiv pentru care au fost efectuate demersuri către cele două Comisii pentru Sănătate din cadrul Parlamentului României ( Camera Deputaţilor şi Senat).

Documentele depuse de SANITAS pot fi consultate aici: Adrese Federatia Sanitas 28.06.2016, ref Ordonanta 20 din 2016

#sanitasconstanta