Sanitas Iasi

Pregătiți de grevă generală

Conform calendarului de proteste astăzi, 19 octombrie 2016, membrii Sanitas Constanța din unitățile sanitare și de asistență socială din județ, au fost în grevă de avertisment cu întreruperea activității între orele 8.00-10.00. În conformitate cu prevederile legale, au fost asigurate urgențele și o treime din activitatea unităților.

Solicităm includerea în OUG 20/2016 a tuturor categoriilor de personal omise și eliminarea discriminărilor produse de cele doua ordonanțe (OUG 20/2016 si OUG 43/2016).

SANITAS atrage atenţia Guvernului României asupra situaţiei deosebit de grave în care se află sectorul sanitar și cel de asistență socială, iar lipsa de răspuns în rezolvarea de urgență a acestora va fi taxată prin radicalizarea acțiunilor sindicale putându-se ajunge la GREVĂ GENERALĂ în data de 31.10.2016. Precizăm că nu ne dorim acest lucru motiv pentru care continuăm negocierile.
A sosit timpul să vedem cu adevărat că cele două sisteme (sanitar și de asistență socială) reprezintă o PRIORITATE NAȚIONALĂ!

Mulțumim colegilor care au participat astăzi la greva de avertisment. Așteptăm toți membrii de sindicat la greva generală din 31 octombrie 2016!

Împreună suntem mai puternici!