Sanitas Iasi

Echivalarea studiilor, încotro? După un an de dezbateri, asistenţilor medicali li se deschide în sfârşit drumul spre continuarea studiilor

 Marți, 21 martie 2017, s-au reunit în ședință comună membrii Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și cei ai Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României, pentru a dezbate şi adopta modificările la Legea educaţiei naţionale, art. 174 alin (6), în sensul de a acorda asistenţilor medicali posibilitatea de a-şi continua studiile la nivel universitar beneficiind şi de recunoaşterea creditelor de studii transferabile obţinute în învăţământul postliceal sanitar.

Subiectul se află în dezbatere parlamentară de mai bine de un an de zile, discuţiile prelungite reflectând interesele – nu întotdeauna convergente – ale diferiţilor actori implicaţi: asistenţi medicali care au absolvit, de-a lungul timpului, diverse forme de pregătire profesională, instituţii de învăţământ postliceal, universităţi publice şi private, ministere, organisme şi organizaţii profesionale  etc.

Într-un final, amendamentele au trecut de cele două Comisii cu unanimitate de voturi (deşi, pe surse, aflasem că părerile au fost împărţite şi votul a fost foarte disputat…), urmând ca ele să fie dezbătute şi aprobate în plenul Senatului, în calitate de Cameră decizională, în perioada următoare.

În esenţă, conform Raportului de şedinţă făcut public, absolvenţii şcolilor postliceale cu diplomă de bacalaureat pot continua studiile în învăţământul superior medical la programele de licenţă „Asistent medical generalist”. Pentru aceasta, doritorii trebuie să se înscrie şi să promoveze concursul de admitere. Cei admişi pot beneficia de recunoaşterea parţială a studiilor prin sistemul de credite transferabile.

Recunoaşterea se va face în baza unei metodologii convenită de universităţile de medicină şi farmacie, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi care cuprinde criteriile generale. În baza autonomiei universitare, universităţile îşi elaborează metodologii proprii care să cuprindă criterii specifice stabilite de senatele universitare.

Pentru detalii, puteţi consulta Raportul comun făcut public pe site-ul Senatului României la adresa:

https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=19718

Însă lupta este departe de a se fi încheiat. Va vom ţine permanent la curent cu demersurile noastre şi rezultatele lor.

În perioada următoare, Federaţia SANITAS va organiza dezbateri pe acest subiect, invitând la discuţii atât reprezentanţii organismului profesional, cât şi pe cei ai Ministerului Educaţiei. Urmărim să obţinem, astfel, pentru membrii noştri de sindicat, nişte explicaţii clare şi complete asupra modului în care decidenţii văd punerea în practică a noilor prevederi legale, cu date precise de intrare în vigoare.

 

BIROUL OPERATIV al Federaţiei SANITAS