Sanitas Iasi

BILETE DE TRATAMENT BALNEAR

În urma discuțiilor purtate cu conducerea Casei Județene de Pensii Constanța, vă aducem la cunoștință că în perioada următoare vom face demersuri pentru contractarea biletelor de tratament.
Persoanele care au salariul brut până în 3160 lei beneficiază de 50% reducere, cele care depășesc această valoare plătesc biletul integral.
Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile. Din practica anului 2016 biletele de 16 zile au avut valoarea de 1400-1600 lei. La aceste valori se fac reducerile.
Solicitanţii biletelor de tratament balnear trebuie să întocmească un dosar cu:
– cererea tip de acordare a biletului de tratament pe care o găsiți la sediul sindicatului Sanitas Constanța
– actul de identitate (copie);
– adeverinţă eliberată de angajator pentru luna anterioară care să conţină câştigul brut de natură salarială realizat (în original) ;
Biletele de tratament balnear se acorda în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear în funcţie de criteriile specifice, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare.
După ce primiți repartiția trebuie să completați acest dosar cu adeverință de la medicul de familie cu afecțiunea .
Pentru a putea avea prioritate, ideal ar fi să completați această cerere cât mai repede și să notați pe cerere 3 stațiuni la alegere în funcție de afecțiunea pe care o aveți.
De completarea acestui dosar se va ocupa Carmen Șeitan – reprezentant desemnat de conducerea Sindicatului Sanitas Constanța.

BIROUL EXECUTIV AL SINDICATULUI SANITAS CONSTANȚA