Sanitas Iasi

Reuniunea Comisiei de specialitate ”Sănătate și Asistență socială” din cadrul PSI – Geneva, 15 – 16 februarie 2018

Public Services International este federația sindicală internațională care reprezintă interesele a peste 20 de milioane de lucrători angajați în  serviciile publice din 154 de țări. Prin activitățile pe care le desfășoară, PSI promovează drepturile omului, susține justiția socială și promovează accesul universal la servicii publice de calitate. În derularea proiectelor sale, PSI colaborează cu organismele ONU și dezvoltă parteneriate cu organizațiile sindicale reprezentative din domeniul serviciilor publice, cu alte organizații care au scopuri similare, cu societatea civilă. Federația SANITAS din România este membră PSI din 1996.

Începând cu luna ianuarie 2018, Federația SANITAS Romania are un membru cu drepturi depline în comisia de specialitate ”Sănătate și Asistență socială” a Public Services International (PSI).  Secretarul General al PSI, Rosa Pavenelli, a anunțat numirea domnului Răzvan Gae, vicepreședinte al Federației SANITAS, ca reprezentant în Constituanta Europei  de SE. Este o recunoaștere a implicării federației, prin persoana colegului nostru, Răzvan Gae, în activitatea diferitelor organisme europene care vizează domeniile sănătății și asistenței sociale.

În calitate de membru al comisiei de Sănătate și Asistență socială a PSI,  Răzvan Gae a participat, în perioada 15 – 16 februarie 2018, la dezbaterea problemelor din cele două domenii de activitate, principalele teme de discuție fiind:

  1. Implementarea programului de acțiuni al PSI 2018 -2022: ”Să punem OMUL deasupra pofitului”;
  2. Acțiuni strategice de luat în considerare, referitor la privatizare, externalizare și parteneriate public-private în sistemele de sănătate și asistență socială.
  3. Finanțarea sistemului public de sănătate și asistența medicală universală;
  4. Platforma internațională ”Migrarea personalului sanitar”;
  5. Revizuirea campaniei PSI ”Dreptul la sănătate” pentru perioada 2018 -2022;
  6. Proiectarea acțiunilor subsumate obiectivului PSI ”Lucrând pentru sănătate”, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Organizația Internațională a Muncii (ILO)
  7. Asistența socială și sistemele de protecție socială în lume.

Materialele de discuție pe marginea acestor subiecte sunt disponibile pe site-ul PSI: https://www.world-psi.org/en/psi-health-and-social-services-task-force-meeting