Sanitas Iasi

BUGETARUL FĂRĂ GRILĂ

În administraţia publică locală art. 11 din Legea 153/2017 a creat, la nivel local, o categorie nouă de bugetar: BUGETARUL FĂRĂ GRILĂ.

BUGETARUL FĂRĂ GRILĂ este un bugetar special care, așa cum spune definiția, nu numai că nu are grilă, dar are și o salarizare specială care diferă de la o instituţie locală la alta, de la o primărie la alta, de la un consiliu județean la altul și de la un județ la altul, existând diferențe salariale imense între colegii care au aceeași vechime, aceeași pregătire profesională și aceeași activitate.

În opinia noastră prevederile articolului 11 din Legea salarizării, încalcă flagrant majoritatea principiilor care au stat la baza formulării legii:

–           Principiul nediscriminării – presupune eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;

În teorie principiul este corect dar în practică constatăm că deși se aplică majorității bugetarilor, personalul administraţiei publice locale este exceptat, fiind scos practic din sfera legii de salarizare şi, fără grilă de salarizare, devine o categorie profesională aparte, BUGETARUL FĂRĂ GRILĂ, care depinde în totalitate de președinții consiliilor județene și de primari.

–           Principiul egalităţii şi ierarhizării funcţiilor şi salarizării în sectorul bugetar: egalitatea în faţa legii presupune un tratament egal, salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 46 din 15 decembrie 2008 ʺDacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justificăʺ. Adică, altfel spus, BUGETARUL FĂRĂ GRILĂ este un bugetar mai special căruia nu i se aplică nici decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 46 din 15 decembrie 2008 ?

–           Principiul legalităţii – adică a stabilirii salarizării prin norme juridice, şi nu a actelor administrative cu forţă de lege la nivel local. În opinia noastră limitele minime si maxime trebuie stabilite pe funcții și grade profesionale prin grile ca la toți bugetarii. Nu este suficient sa fie stabilite ca limite salariul viceprimarului și salariul minim pe economie. Această modalitate de stabilire a salarizării la nivel local, fără vreo justificare obiectivă a modului de stabilire a salariului, fără impunerea unor criterii şi principii ferme, lasă deschisă calea abuzurilor, iar BUGETARUL FĂRĂ GRILĂ nu mai are nici măcar protecția unei grile de salarizare.

Amintim și alte principii din lege care, considerăm noi că sunt încălcate în cazul acestei categorii speciale de bugetari:

–           Principiul importanţei sociale a muncii – presupune că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;

–           Principiul stimulării personalului din sectorul bugetar presupune recunoaşterea şi recompensarea performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii;

–          Principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;

Milităm pentru eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la întreg personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; solicităm Guvernului României modificarea Legii 153/2017 în sensul introducerii unei grile de salarizare minimală, unitară, la nivel naţional.

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !