Sanitas Iasi

Misiune și obiective

DE CE ESTE BINE SĂ FII MEMBRU AL SINDICATULUI SANITAS CONSTANȚA?

Cred că fiecare salariat din sănătate și asistență socială și-a pus această întrebare. De ce să contribui lunar la o organizație sindicală în condițiile în care de drepturile câștigate beneficiază toți salariații, membrii de sindicat sau nu și în condițiile în care unele sindicate dau “portocale” sau, mai nou, „tichete” și doar SANITAS-ul iese în stradă? Nu este oare mai comod să nu te implici, să stai acasă la căldurică și sa-i lași pe alții să lupte? Este, dar ce se întâmplă când cei care sunt comozi sunt în număr mult mai mare decât cei care luptă?

ÎNCEPEM SĂ PIERDEM RAPID ȘI IREVERSIBIL DREPTURI.

Care sunt câștigurile și avantajele ce decurg din calitatea de membru de sindicat? Sindicatul trebuie să fie o organizație activă care luptă și apără drepturile și interesele membrilor sau este o organizație de tip C.A.R. care întoarce, sub o formă sau alta, o parte din cotizație către membrii sub forma unor „tichete cadou” sau “portocale” fără acțiuni de protest sau alte acțiuni care ar putea să deranjeze Guvernul sau conducerile unităților?
Un sindicat adevărat este, fără exagerare, o forță iar Sindicatul SANITAS Constanța a demonstrat că are un cuvant de spus în corectarea deciziilor care afectează drepturile și condițiile de muncă ale salariaților din unitățile sanitare și de asistență socială constănțene. Dreptul la informare și consultare prin intermediul organizațiilor sindicale, este un drept fundamental recunoscut salariaților, în teorie; în practică întâlnim nenumărate situații în care drepturile și libertățile angajaților sunt încălcate fără rețineri (exemplu actuala lege a salarizării și Ordonanța dată de Crăciun, adresa MS nr. 34637/11.07.2018 semnată de dir. Doina Tănase care au generat și generează încă atât de multe discriminări). Ca membru al Sindicatului SANITAS Constanța lupta o ducem împreună, prin toate mijloacele sindicale legale (negocieri, petiții, asistentă juridică la solicitare, acțiuni în instanță, pichetări, mitinguri, greve etc).
În toate aceste acțiuni Sindicatul SANITAS Constanța reprezintă interesele și drepturile membrilor săi, având următoarele scopuri principale:

Sindicatul SANITAS Constanța este o organizaţie sindicală puternică care a dat dovadă de solidaritate, unitate și de foarte multă coeziune. Toate acțiunile noastre au modificat decizii, au câștigat procese și au schimbat legi, determinând guvernanții și managerii să țină seama de doleanțele, nevoile și revendicările noastre.
Tot ceea ce am făcut, facem și vom face contează mult mai mult decât “câteva portocale” oferite de alții de Paște și de Crăciun.

TOATE ACESTEA LE-AM FĂCUT ÎMPREUNĂ PENTRU CĂ ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!

OBIECTIVE 2019

  1. Acordarea majorărilor salariale în conformitate cu Legea 153/2017 pentru celelalte categorii profesionale din sănătate şi asistenţă socială.
  2. Corectarea omisiunilor şi inechităţilor din Legea nr. 153/2017 prin stabilirea coeficienţilor in funcţie de pregătirea profesională, importanţa muncii prestate, ierarhizarea pe orizontală şi verticală, principii care stau la baza construirii legii.
  3. Indemnizaţia de hrană să fie acordată tuturor angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, iar impozitarea să fie făcută cu maxim 10%.
  4. Modificarea cadrului legislativ astfel Incât să permită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă la maxim.
  5. Menţinerea locurilor de muncă şi ocuparea tuturor posturilor vacante.
  6. Încheierea unui nou protocol cu Facultatea de Medicină Ovidius Constanţa astfel încât toţi asistenţii medicali cu studii postliceale să îşi poată continua studiile în sistemul de invăţământ superior.
  7. Continuarea cursurilor de pregătire profesională pentru membrii de sindicat.
  8. Efectuarea demersurilor pentru introducerea pensiei de serviciu pentru personalul din cele două sectoare: sanitar și asistență socială în cuantum şi condiţii similare cu personalul din apărare.

„Fară unitate în acţiune nu există putere”