Cu o zi în urmă, domnul ministru Florian Bodog a postat pe pagina sa de Facebook statistica publicată de Profit.ro: ”Sistemul public de sănătate a pierdut 5.000 de medici din 1997 până în prezent, în timp ce peste 21.000 de medici au intrat în sistemul privat. Cifrele pentru sectorul privat arată că aici activează peste 21.000 medici și 42.000 de asistenți medicali. La hemoragia personalului din sectorul public au contribuit atât migrația tinerilor doctori peste hotare, cât și părăsirea sistemului de stat de profesioniști pentru mediul privat.”

Un foarte bun prilej pentru ministrul Sănătății să anunțe că actuala guvernare ”a făcut deja pași importanți pentru a corecta o parte din deficiențele sistemul public”; primul pas este cel al creșterilor salariale în sistemul public de sănătate, astfel că, ”din 2018, salarizarea personalului medical va fi, pentru prima dată, aproape de nivelul salariilor din Uniunea Europeană. Creșteri semnificative au avut loc și în acest an.”

Salutăm și susținem această recunoaștere financiară acordată medicilor, însă reamintim domnului ministru un fapt pe care Federația SANITAS l-a argumentat la fiecare etapă a negocierilor pe proiectul legii salarizării: în Sănătate nu putem trata categoriile profesionale cu unități de măsură diferite! Discutăm despre un SISTEM CARE FUNCȚIONEAZĂ INTEGRAT!

Medicii lucrează în echipe, împreună cu asistenții medicali, infirmierele etc.! Un spital funcționează ca un angrenaj complex, în care ”rotițele” se numesc farmaciști, biologi, brancardieri, psihologi și multe alte categorii profesionale.

După care logică a acestei guvernări, în 2018, medicii vor avea salarii apropiate de cele din țările dezvoltate ale Uniunii Europene, iar celelalte profesii vor fi salarizate în funcție de alte criterii? Atât timp cât munca angajaților dintr-un sistem este ”în echipă”, remunerarea trebuie gândită tot integrat!
SANITAS a cerut și continuă să solicite actualului guvern să-și asume și să corecteze greșelile din Legea salarizării bugetare. Este nevoie de o ierarhizare corectă a salariilor TUTUROR categoriilor profesionale care se regăsesc în Sănătate, de la medic până la personalul TESA! Este nevoie de o viziune coerentă asupra noului Regulament de sporuri care se construiește în aceste zile! Toate propunerile SANITAS conduc către acest deziderat: o abordare integrată, echilibrată și echitabilă a salariilor și sporurilor tuturor categoriilor profesionale din sistem!

În lipsa unor corecții reale, nu putem decât să ne imaginăm că tratamentul discriminatoriu al creșterilor salariale în Sănătate nu este întâmplător! Cine are interesul să dezbine sistemul, să ridice o categorie profesională împotriva alteia?

#împreună suntem mai puternici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.