Solicităm la 01.03.2018, aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru toti salariații din sănătate și asistență socială.
Conform art. 38, pc.3), lit. b) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici și de asistenți medicali din unitățile sanitare publice, prevăzute în anexa nr. II cap. I, se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022.
Această prevedere generează profunde inechităţi între diferite categorii profesionale şi duce la distorsionarea grilei de salarizare şi implicit răsturnarea sistemului de valori consacrate în sectorul de activitate. Este inadmisibil ca, fie şi cu caracter temporar (pentru o perioadă de 4 ani) funcţiile care necesită o complexitate ridicată a muncii (farmaciştii, biologii, chimiştii, alt personal cu studii superioare, inclusiv managerii unităţilor publice) să se situeze la limita inferioară a grilei de salarizare.