Comunicat de presă: Consiliul Național SANITAS solicită noului premier să respecte promisiunile guvernamentale anterioare privind modificările la Legea Salarizării, în beneficiul angajaților din sănătate și asistență socială

0
14685

COMUNICAT DE PRESĂ

CONSILIUL NAȚIONAL SANITAS SOLICITĂ NOULUI PREMIER SĂ RESPECTE  PROMISIUNILE GUVERNAMENTALE ANTERIOARE PRIVIND MODIFICĂRILE LA LEGEA SALARIZĂRII, ÎN BENEFICIUL ANGAJAȚILOR DIN SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Astăzi, 31 ianuarie 2018, membrii Consiliului Național al Federației SANITAS din România s-au reunit în ședință aniversară, cu prilejul împlinirii a 28 de ani de la înființarea organizației. În urma discuțiilor, cei prezenți au decis să solicite noului premier, precum și președintelui Camerei Deputaților, organizarea unei întâlniri  în perioada imediat următoare, în care să se evalueze stadiul îndeplinirii modificărilor la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificări pe care guvernanții și le-au asumat în fața reprezentanților SANITAS, în ședința din luna octombrie 2017.

Totodată, membrii Consiliului Național SANITAS solicită public noii echipe guvernamentale să găsească soluții viabile pentru ca salariile tuturor categoriilor profesionale din sănătate și asistență socială să înregistreze creșteri de la 1 martie 2018, în concordanță cu promisiunile exprimate de guvernanți pe parcursul anului 2017.

În cadrul discuțiilor de astăzi, cei prezenți la ședința Consiliului Național au semnalat următoarele: există deja o serie de declarații politice publice în care se recunoaște faptul că unele categorii de salariați vor avea salarii scăzute odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării bugetare; suntem la finalul lunii ianuarie și nu există nici un draft al Regulamentului de sporuri, pe care partenerii sociali să-și exprime puncte de vedere, deși el ar trebui să fie finalizat până la 1 martie 2018; negocierile privind noul Contract colectiv de muncă pe sectorul de activitate ”Sănătate. Activități sanitar-veterinare” au fost întrerupte încă din luna octombrie 2017; membrii SANITAS din mai multe județe ne aduc la cunoștință  din ce în ce mai multe probleme cu care se confruntă Sănătatea și Asistența socială, atât în ceea ce privește salarizarea și resursele de finanțare, cât și asigurarea condițiilor normale de desfășurare a activității.

În aceste condiții, membrii Consiliului Național SANITAS constată că există din ce în ce mai multe premise care conduc către posibilitatea declanșării conflictului de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate – Sănătate și Asistență socială. Federația SANITAS își exprimă toată disponibilitatea pentru ca dialogul cu noul premier, doamna Viorica Dancilă, și echipa sa guvernamentală să fie reluat cât mai curând, în scopul găsirii unor soluții corecte și echitabile la problemele pe care organizația noastră le semnalează, în beneficiul salariaților pe care îi reprezentăm.

Consiliul Național al Federației SANITAS din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.