Preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat legile de aprobare a OUG nr. 91/2017 și OUG nr. 90/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Evidentiem mai jos, modificările care se aplică în cele două sectoare: sănătate și asistență socială, începând cu intrarea în vigoare a Legilor de aprobare a OUG nr. 91/2017 și OUG nr. 90/2017.
I. Majorări salariale pentru toți medicii, asistentele medicale și șoferii de ambulanțe/ambulanțierii indiferent de locul unde își desfășoară activitatea: unități sanitare, unități de asistență socială sau medico-socială care vor fi salarizați de la 1 martie la grila de salarizare din 2022.
Text din Legea nr. 153/2017 art. 38 alineatul (3), litera b) “prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici şi de asistenţi medicali din unităţile sanitare publice, prevăzute în anexa nr. II cap. I, se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022„
Text nou introdus prin Legea de aprobare a OUG nr. 91/2017„La articolul 38 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b) prin excepţie de la lit.a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022;”
II. Majorarea salarială cu 10% pentru psihologii din unităţile sanitare, unităţile de asistenţă medico-socială şi unităţile de asistenţă socială
La anexa nr.II, capitolul I, punctul 2, după punctul 5 de la Notă se introduce un nou punct, punctul 51 , cu următorul cuprins: «51 . Persoanele care ocupă funcţia de psiholog în unităţile sanitare, unităţile de asistenţă medico-socială şi unităţile de asistenţă socială şi care deţin specializarea psihologie clinică beneficiază de majorarea salariului de bază cu 10%.»
III. Se majorează salariile managerilor de spitale, directorilor de îngrijiri, medicilor șefi, coordonatori, farmaciști (biologi, biochimisti, chimisti, psihologi )șefi.
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.1., textul de la Notă se modifică şi va avea următorul cuprins: «Notă: 1. Salariul de bază al managerului de spital cu peste 400 de paturi şi al managerului general va fi cel puţin egal cu salariul de bază al directorului medical majorat cu 10%. 2. Salariul de bază al managerului de spital cu până la 400 de paturi va fi cel puţin egal cu salariul de bază al directorului medical majorat cu 5%. 3. Nivelul de salarizare al funcţiei de manager de spital cu până la 400 de paturi, gradul II, se utilizează şi pentru funcţia de director general al Institului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
La anexa nr.II, capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.4., după nr. crt. 2 din tabel se introduce nr. crt. 21 , cu următorul cuprins:
«21. Director de îngrijiri – 7,5 % majorare»
La anexa nr.II, capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.4., nr.crt.4 din tabel se modifică şi va avea următorul cuprins:
«4. Medic şef secţie, şef laborator, coordonator şi altele similare – 5% majorare» .
La anexa nr.II, capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.4., după nr. crt.4 din tabel se introduce nr.crt.41 , cu următorul cuprins:
«41. Farmacist (biolog, biochimist, chimist, psiholog) şef secţie, şef laborator şi altele similare 7,5% majorare »
La anexa nr.II, capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.4., nr.crt. 6 din tabel se modifică şi va avea următorul cuprins:
«6. Farmacist şef serviciu, farmacist şef punct de lucru (oficină) 7,5% majorare »”
IV. Completarea cu sintagma „instituții” fiind incluse astfel în această categorie și direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului.
Text nou introdus prin Legea de aprobare a OUG 91/2017: La anexa nr. II, capitolul I, titlul punctului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 8 «3. Instituţii şi unităţi de asistenţă socială/servicii sociale cu sau fără cazare»
V. Se actualizează valoarea salariului de baza pentru anul 2022 aferent functiei de contabil- șef precum și pentru funcția de șef-centru din instituțiile și unitățile de asistență socială
Text nou introdus prin Legea de aprobare a OUG 91/2017 La anexa nr. II, capitolul I, punctul 3, titlul lit. a) de la subpunctul 3.1 şi nr. crt. 2 şi 3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariile de bază – lei Anul 2022 | Coeficient | |||
Grad I | Grad II | Grad I | Grad II | ||||
2 | Contabil-şef | S | 5417 | 6750 | 2,17 | 2,70 | |
3 | Şef centru | S | 5315 | 6750 | 2,13 | 2,70 |
VI. Personalul de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale vor avea nivelul de salarizare prevăzut pentru unități clinice.
La anexa nr. II, capitolul I, punctul 2, punctul 2 de la Notă se modifică şi va avea următorul cuprins: «2. Nivelul de salarizare prevăzut pentru unităţi clinice se poate aplica şi personalului de cercetare cu studii superioare din unităţile clinice, din institutele şi centrele medicale, care este confirmat în gradele profesionale de la lit.a.1. nr. crt. 1-13, 16 şi 17, 19-21 şi lit. b.1. nr. crt. 1, 2, 5, 11.»
VII. Au fost eliminate gărzile obligatorii efectuate de medici peste norma legală de muncă
La anexa nr. II, capitolul II, art. 5, al 2 se modifică și va avea următorul cuprins de la Notă se modifică şi va avea următorul cuprins: «Gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii.»
Aceste legi care aprobă OUG 90/2017 si OUG 91/2017 nu rezolvă în întregime inechitățile sesizate de noi și ar fi fost corect ca în aceste acte normative să se regăsească şi celelalte solicitări ale noastre:
- Acordarea creșterilor salariale pentru întreg personalul din sănătate și asistență socială, începând cu 1 martie 2018.
- Eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice.
- Recuperarea veniturilor salariale diminuate la 1 ianuarie prin aplicarea grilelor Legii 153 și transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.
- Repoziționarea categoriilor profesionale și modificarea grilelor Legii 153 în funcție de complexitatea muncii prestate și nivelul pregătirii profesionale pentru: farmaciști, psihologi, chimiști, biologi, fizicieni, moașe și asistenți medicali.
Eliminarea inechităţilor salariale prin corectarea legii salarizarii şi a regulamentului de acordare a sporurilor constituie o prioritate în agenda noastră de lucru și suntem gata să folosim toate mijloacele legale de luptă sindicală pentru îndeplinirea acestui deziderat.
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !