Conform calendarului de proteste aprobat de Consiliul Național Sanitas în data de 15 septembrie 2016, Sindicatul Sanitas Constanța continua calendarul de proteste și anume:
– 12 octombrie – grevă japoneză cu purtarea de banderole;
– 19 octombrie – grevă de avertisment cu încetarea activității timp de 2 ore în intervalul orar 8.00-10.00 cu precizarea că se vor respecta prevederile legale privind asigurarea urgențelor și a continuității activității cu 1/3 din personalul angajat. Vom face tot ceea ce este omenește posibil astfel încât pacientul să nu aibă de suferit.
– 31 octombrie – GREVA GENERALĂ.
Sindicatul Sanitas Constanța întreprinde toate demersurile pentru evitarea grevei generale, dar lucrul acesta depinde foarte mult de guvernanți. Continuăm negocierile, avem întâlniri în continuare cu reprezentații celor trei ministere implicate, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății, cu parlamentarii României și sperăm să fie înțeles foarte bine mesajul nostru. Nu renunțăm la negocieri și ne dorim până în ultima clipă să evităm greva generală.
La nivelul județului Constanța sunt peste 3500 membri Sanitas, angajați în sistemul sanitar și în cel de asistență socială care vor continua acțiunile de protest.
Nemulțumirile noastre sunt legate de discriminările produse de cele două ordonanțe de urgență 20/2016 și 43/2016. Aceste ordonanțe, care ar fi trebuit să rezolve inechităţile salariale din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, au generat alte discriminări:
1. Categorii de personal au fost excluse din grilele de salarizare: personalul tehnic administrativ, funcţionarii publici din DSP, personalul din sectorul de asistentă socială, personalul din creşe şi grădiniţe.
2. Diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale asistenților cu studii superioare şi cei cu studii PL şi SSD, în contextul în care toate aceste categorii prestează aceeaşi muncă.
3. Diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale angajaţilor din unităţile clinice şi cele neclinice.
4. Pentru o categorie de salariaţi sporurile se raportează la salariul din 2016, iar pentru celelalte categorii acestea se raportează la salariul din 2009.
Nu vom renunţa la lupta sindicală până când nu vor fi eliminate aceste inechităţi salariale prin realizarea corecţiilor imperios necesare în grilele de salarizare.