Consiliul Național SANITAS a dezbătut problemele de salarizare din sistemul sanitar și cel de asistență socială apărute în urma aplicării noii legislații

0
3087

Consiliul Național al Federației SANITAS din România, reunit în ședință în data de 22 februarie 2018, a dezbătut propunerile de modificare a Legii nr. 153/2017, ce vor fi susținute în perioada următoare, precum și stadiul negocierilor privind Regulamentul de sporuri. Discuțiile s-au purtat în prezența doamnei Sorina Pintea, ministrul Sănătății, și a domnului Răzvan Vulcănescu, președinte C.N.A.S., care au participat în calitate de invitați.

Membrii Consiliului Național salută disponibilitatea doamnei ministru Sorina Pintea de a susține propunerile și amendamentele SANITAS de modificare a Legii nr. 153/2017 şi de elaborare a Regulamentului de sporuri în favoarea unui tratament echitabil al categoriilor de personal din Sănătate și Asistență socială.

Reprezentanții SANITAS au decis să continue demersurile de corectare a inechităţilor salariale pentru diversele categorii profesionale cum ar fi: personal TESA, angajaţi din D.S.P.-uri, farmacişti, biologi, psihologi, fiziokinetoterapeuţi, asistenţi medicali de anatomo-patologie, diverse funcţii de conducere din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială.

Totodată, vor fi continuate negocierile cu reprezentanții instituțiilor guvernamentale responsabile, pentru finalizarea Regulamentului de sporuri care ar trebui să intre în vigoare la 1 martie 2018.

Consiliul Național al Federaţiei SANITAS atrage în mod imperativ atenţia că în cazul în care actualele inechităţi şi constrângeri nu pot fi depăşite, în şedinţa din 15 martie 2018 va hotărî calendarul demersurilor şi acţiunilor sindicale pe care organizaţia le va declanşa pentru susţinerea revendicărilor membrilor noştri de sindicat.

CONSILIUL NAŢIONAL al Federaţiei SANITAS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *