Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a respins cea mai mare parte a amendamentelor SANITAS

0
2285

Reprezentanții Federației SANITAS, prezenți la ședința Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor de astăzi, 6 martie, au argumentat mai bine de patru ore amendamentele propuse pentru modificarea OUG 91 /2017. Dar toată motivația, oricât de corectă și de documentată a fost, s-a lovit de indiferența deputaților din Comisia pentru muncă și protecție socială.

Mai mult decât atât, deși Președintele Comisiei a confirmat, cu o zi în urmă, participarea reprezentanților SANITAS la ședința programată pentru data de 6 martie, astăzi s-a încercat prin toate metodele interzicerea prezenței delegaților sindicali în sală. Cu toate acestea, reprezentanții SANITAS au obținut dreptul de a lua parte la dezbaterile Comisiei, pentru a-și susține amendamentele propuse.

Ce s-a obținut:
a.Comisia pentru muncă şi protecţie socială a admis aplicarea creșterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru toți medicii și asistenții medicali din Sănătate și Asistență socială (în forma ei inițială, legea prevedea această creștere doar pentru domeniul sănătății). Aceeași prevedere a devenit valabilă și pentru ambulanţierii şi operatorii registratori de urgenţă din serviciile de ambulanţă.
b.Au fost admise amendamentele referitoare la creșterea salarială pentru unele funcții de conducere din sănătate și asistență socială, respectiv managerii de spital, șefii de centre de asistență socială, etc.
c.Au fost admise amendamente care vizează creştere salarială pentru serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii – personal contractual şi funcţionari publici.

Ce nu au acceptat membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială:
– Nu s-a admis solicitarea SANITAS de creștere a salariilor, de la 1 martie 2018, pentru TOT personalul din sănătate și asistență socială.
– Nu a fost admisă propunerea SANITAS de eliminare a sporului de continuitate din categoria sporurilor acoperite de procentul de 30% prevăzut de lege. Nu a fost admisă nici varianta propusă de SANITAS, de a proroga termenul de aplicare a viitorului Regulament de sporuri până la 1 ianuarie 2019 pentru sistemul sanitar. Oricare dintre cele două variante ar fi rezolvat, pentru acest an, problema sporurilor în sănătate.
– Nu a fost admis amendamentul prin care profesiile asimilate celei de asistent medical (moaşă, soră medicală, tehnician de radiologie, etc.) ar fi putut beneficia de creşterile salariale de la 1 martie 2018.
– Nu a fost admisă solicitarea SANITAS de a introduce și personalul TESA în Regulamentul de sporuri aplicabil în sistemul sanitar şi posibilitatea cumulării sporurilor (modificarea alineatului (1) şi (4) din art. 7, cap. 2 la Anexa II)
– Nu s-a admis amendamentul care elimina obligativitatea gărzilor medicilor (modificarea alineatului (2), art. 5 din cap. 2 la Anexa II).

Încă odată, guvernanții au arătat că nu sunt interesați de o soluție reală pentru personalul din sănătate și asistență socială ci urmăresc doar o soluție de compromis între lipsa de resurse la bugetul de stat și o campanie agresivă de imagine bazată pe așa-zisele avantaje financiare oferite personalului calificat din sănătate.

În situatia în care, chiar și în al doisprezecelea ceas, actuala putere s-a dovedit incapabilă să rezolve disfuncționalitățile din sistemul sanitar, Consiliul Naţional SANITAS va decide, în perioada imediat următoare, toate formele de reacție ale celor peste100.000 de membri ai federației noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.