Ordinul nr. 4046/2018 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale, cu diplomă de bacalaureat, în vederea continuării studiilor în învățământul superior medical, la programele de studii universitare de licență „Asistență medicală generală” a fost publicat în Monitorul Oficial.
Conform noului act normativ, absolvenţii şcolilor postliceale cu diplomă de bacalaureat pot continua studiile în învăţământul superior medical la programele de licenţă „Asistent medical generalist”.
Pentru aceasta, doritorii trebuie să se înscrie şi să promoveze concursul de admitere. Cei admişi pot beneficia de recunoaşterea parţială a studiilor prin sistemul de credite transferabile.
Conducerea Sindicatului Sanitas Constanța va face toate demersurile pentru a încheia un nou protocol cu Facultatea de Medicină Ovidius Constanța astfel încât toți asistenții medicali cu studii postliceale să beneficieze de această oportunitate. Pentru asistenții medicali care au alte specializări (B.F.T., farmacie, laborator, radiologie…etc.) și care doresc completarea studiilor universitare, vom negocia echivalarea acestor credite în cadrul Facultăţii de Medicină specialitatea Asistenţă Medicală Generală. Precizăm că nu există studii superioare de lungă durată pentru asistenții de farmacie, laborator, radiologie, etc.
Reamintim că în anul 2008, Sindicatul SANITAS Constanța a încheiat un acord cu Facultatea de Medicină Constanţa din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa pentru completarea studiilor asistenților medicali, echivalând disciplinele de învăţământ parcurse anterior prin examene de diferenţă. Peste 200 asistenți medicali absolvenți de Şcoala Postliceală şi Colegiu au beneficiat de acest acord pe parcursul anilor de studii 2008-2011, 2009-2012 și 2010-2013 în cadrul Facultăţii de Medicină specialitatea Asistenţă Medicală Generală. Acest acord s-a încheiat cu respectarea legii învăţământului şi a normelor legale aflate în vigoare la cea dată.

Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța

Atașam Ordinul nr. 4046/2018 privind aprobarea Metodologiei-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale.

Metodologia-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale_Page_1 Metodologia-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale_Page_2 Metodologia-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale_Page_3 Metodologia-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale_Page_4 Metodologia-cadru pentru recunoașterea parțială a studiilor absolvenților școlilor sanitare postliceale_Page_5