LA MULŢI ANI, SANITAS!

0
409

Federația SANITAS din România adaugă, astăzi, încă un an de activitate intensă, de implicare în viața socială și profesională a angajaților din sănătate și asistență socială. Sunt 29 de ani de când SANITAS reprezintă vocea celor care, prin activitatea de zi cu zi, duc greul acestor domenii.

Spunem, pe bună dreptate, că SANITAS este o ”familie”, în sensul cel mai frumos al acestui cuvânt! Și cea mai bună dovadă sunteți dumneavoastră, cei care în tot acest timp ne-ați fost alături!

Drumul nostru nu a fost niciodată unul ușor însă l-am parcurs întotdeaua împreună și ne-am bucurat de succese importante de care, la moment aniversar, trebuie să ne amintim și să le transformăm în energie pentru a duce lupta mai departe.

Soluția pentru a merge în continuare pe un drum pavat cu rezultate notabile rămâne aceeași: unitatea! Suntem cea mai mare organizație sindicală din România și nu trebuie să dăm voie nimănui – politic sau nepolitic – să ne dezbine! Am reușit, timp de 29 de ani, să vedem în primul rând ceea ce ne unește! De noi depinde să continuăm să rămânem uniți pentru a face față cu succes permanentelor provocări!

Cu susţinerea voastră, cu eforturile şi profesionalismul de care daţi dovadă, ne vom continua drumul sindical, pentru promovarea şi apărarea drepturilor membrilor noştri, deoarece aceşti 29 de ani ne arată că numai împreună vom putea fi mai puternici!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *