Personalul medical care lasă pacienții ce se prezintă la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor să aștepte pe hol peste intervalul de timp prevăzut de lege va fi amendat cu sume între 1.000 și 3.000 de lei, iar spitalele vor primi amenzi cuprinse între 20.000 și 30.000 de lei, prevede o Hotărâre de Guvern adoptată în ședința de marți, 27.08.2019 a Executivului. Timpii legali de așteptare la UPU sunt cuprinși între 0 și 240 de minute, în funcție de gravitatea urgenței.
Pe timpul sezonului estival, Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este cea mai aglomerată din ţară cu peste 500 pacienţi pe zi. În restul anului este a doua cea mai solicitată pe ţară, după UPU din Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, pentru că aici vin și pacienți din județele limitrofe.
Timpii de aşteptare sunt astfel considerabili la Constanţa: un suferind poate sta şi 14 ore, în total, la Urgenţă. Situaţia este şi mai gravă pentru bolnavii care vin din teritoriu, care au mai stat câteva ore şi la spitalele din judeţ, apoi sunt trimişi la Constanţa.
În cele 4 zile ale minivacanței de Sfânta Maria de anul acesta, aproape 2000 persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța pentru investigații de specialitate și tratament și au fost internați în cadrul SCJU Constanța, 389 pacienți, adica 19 % din totalul prezentărilor, ceea ce nu este firesc.
În UPU, un pacient este evaluat clinic şi paraclinic (analize de laborator, radiografii, ecografii, examen CT, ș.a.), beneficiază de consult de specialitate şi tratament în câteva ore, lucruri care s-ar putea face prin ambulator în câteva zile. Atât timp cât vor mai fi bolnavi care se prezintă în UPU doar pentru că nu există centre de pemanență noaptea și la sfârșit de săptămână sau din alte motive care nu reprezintă urgențe, sigur că vor exista blocaje şi nemulţumiri.
Dublarea amenzilor nu va duce la corectarea timpilor de așteptare ci va pune o presiune și mai mare pe personalul de la urgență, care este deja afectat de volumul mare de muncă. În aceste 4 zile au fost examinați, investigați și tratați 500 pacienți în 24 ore, adică 20 pacienți /ora, 1 pacient la 3 minute !!! Timpul petrecut de pacient în UPU depinde de timpii necesari pentru realizarea analizelor și de consulturile necesare pentru stabilirea unei conduite terapeutice în spital sau în ambulator.
Considerăm că mai întâi, guvernanții, ar fi trebuit să ia măsuri de degrevare a serviciilor de urgență din unitățile sanitare prin înființarea de centre de permanență pentru asigurarea asistenței medicale în regim de continuitate și abia după se poate discuta de o înăsprire a amenzilor.
Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța