Executivul a anunțat că își va asuma răspunderea pentru un proiect de lege care va duce la scăderea veniturilor multor angajați din sănătate și asistență socială. Astfel, sporul pentru condiții grele de muncă și cel pentru condiții periculoase sau vătămătoare ar urma să reprezinte o sumă fixă de 25% raportat la salariul minim brut pe țară garantat în plată (2.230 lei de la 1 ianuarie 2020) și nu la salariul de bază aflat în plată, ca până acum.

Deocamdată aceste măsuri ar putea afecta personalul care își desfășoară activitatea în: sterilizare, laboratoare de explorări funcționale, DSP, BFT, spălătorii, crematorii… etc, administrația centrală și locală, asistență socială, dar prin modificarea definiției sporului din Legea 153/2017 art 7 lit,” i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, sau ca procent la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, după caz, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal;se creează premisele modificării tuturor sporurilor existente. În opinia noastră, se anunță încercări și mai mari:

–         schimbarea în integralitate a legislației din sănătate și asistență socială
–         accelerarea privatizării în cele două sectoare
–         restrângerea și diminuarea dramatică a drepturilor câștigate

Guvernul are obligativitatea consultării prealabile a reprezentanţilor partenerilor sociali (patronate – sindicate) cu privire la proiectele unor acte normative, la raporturile de muncă, proces în care noi sindicaliștii avem ocazia legală să prezentăm puncte de vedere bine fundamentate și documentate.

Dialogul social este cunoscut ca unul dintre principiile fundamentale ale democraţiei și este un proces voluntar prin care partenerii sociali se informează, consultă, negociază, cu scopul de a ajunge la o înțelegere pe subiecte de interes comun.

Observăm cu îngrijorare că în ultima perioadă guvernanții, nu mai respectă aceste principii, asumându-şi puterea de a modifica după bunul plac legislaţia fără consultare, încălcând grosolan toate normele stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii, cu privire la dialogul social.

Atragem atenția Guvernului României că efectul excluderii partenerilor sociali de a fi informaţi şi consultaţi în legătură cu promovarea unor acte normative sau unele hotărâri ale guvernului şi ordine ministeriale, au avut şi au consecinţe asupra angajaţilor şi implicit a populaţiei, generează temeri imense în rândul salariaților, afectează pacea socială și duce inevitabil la creșterea nemulțumirilor și la iminența declanșării unor acțiuni de protest de mare amploare.

Se testează puterea, reacția și unitatea sindicatelor iar noi suntem gata să folosim toate mijloacele legale de luptă sindicală pentru apărarea drepturilor și intereselor membrilor noștri de sindicat.

Împreună suntem mai puternici !
Biroul Executiv Sanitas Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.