Solicităm eliminarea plafonului de 30%, nivel la care sporurile vor fi diminuate foarte mult sau chiar vor dispare.
Din simulările făcute de noi, la un spital județean aceasta sumă a sporurilor depășește acum cu mult procentul de 30 % din bugetul de salarii și va depăși și după 01.01.2018.
Exemplificăm:
Acum avem următoarele sporuri:
–       sporul de 100% acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale, reprezintă – 12,5 % din bugetul de salarii.
–       sporul pentru gărzile efectuate de medici reprezintă – 6,5 % din bugetul de salarii.
–       fondul de premiere va reprezenta – 5% din bugetul de salarii.
Acestea sunt calculate în procent la salarii și nu se modifică.
La acestea se adăugă:
–       indemnizația de hrană (care înlocuiește tichetele de masă) – aproximativ 5 % din bugetul de salarii.
–       voucherele de vacanță  – aproximativ 5 % din bugetul de salarii.
Însumarea acestora duce la 34 %, rezultă fără dubii că nu se pot acorda sporuri pentru condiții de muncă !
În aceste condiții angajații din unitățile sanitare și de asistență socială vor refuza să mai lucreze în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, atâta timp cât nu mai sunt plătite.
ATRAGEM ATENȚIA DECIDENȚILOR că în aceste unități asigurarea continuităţii activității este OBLIGATORIE, asigurarea continuităţii asistenţei medicale reprezintă o particularitate a celor două sisteme.
De asemenea, în unitățile sanitare și de asistență socială condițiile de muncă nu sunt comparabile cu condițiile din celelalte sectoare bugetare motiv pentru care se impune păstrarea prevederii art. 4 din OUG 9/2017, conform căruia „sporurile și alte drepturi salariale specifice activității pentru personalul care își desfășoară activitatea în unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății, precum și în unitățile din rețeaua ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie pot depăși 30% din salariul de bază”. Sporurile acordate în aceste unități sunt pentru: încordare psihică foarte ridicată, pentru condiţii deosebit de periculoase (leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromuscular şi neurologică, psihiatrie, etc.), pentru condiţii periculoase sau vătămătoare etc., iar micșorarea acestora se poate face doar în situația în care aceste condiții se normalizează, ceea ce este IMPOSIBIL. Ele nu trebuiesc confundate și amestecate cu compensaţii, adaosuri, prime, premii, indemnizaţii etc.