CONFEDERAȚIILE SINDICALE CER SPRIJINUL ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE PENTRU A ÎMPIEDICA TRANSFERAREA CONTRIBUȚIILOR SOCIALE ÎN TOTALITATE ÎN SARCINA ANGAJAȚILOR

Cele 5 confederații sindicale reprezentative din România – C.N.S.L.R. – FRĂȚIA, BNS, CARTEL ALFA, CSDR și MERIDIAN – au transmis Confederației Sindicatelor Europene, Organizației Internaționale a Muncii, Confederației Internaționale a Sindicatelor și Consiliului European Economic și Social o scrisoare prin care solicită sprijinul acestora pentru a împiedica transferul contribuțiilor sociale, de la 1 ianuarie 2018, exclusiv în sarcina angajaților.

Demersurile sindicale au avut un ecou imediat, prima care a recționat fiind Confederația Sindicatelor Europene (CES).

Secretarul general CES, Luca Visentini, a semnalat acestă problemă Comisiei Europene, exprimând îngrijorarea cu privire la intențiile Guvernului României în acestă privință.  ”Suntem șocați de acest plan guvernamental de a transfera întreaga responsabilitate de finanțare a sistemului de securitate socială asupra angajaților. Aceasta s-ar adăuga la încălcările deja existente ale convențiilor OIM și ONU care protejează drepturile de securitate socială, așa cum a subliniat deja, în mod corect Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC). Modificările care se intenționeaza a fi făcute încalcă în mod clar spiritul, textul și jurisprudența a două instrumente europene importante: Codul european de securitate socială și Carta socială europeană revizuită”, a afirmat acesta.

Totodată, CES a transmis o scrisoare de protest și către Guvernul României, în care explică faptul că țara noastră ”a ratificat Codul european de securitate socială la data de  9/10/2009 (în vigoare de la 10/10/2010) și trebuie, prin urmare, să respecte dispozițiile sale, care prevăd că, costul protecției sociale ar trebui suportat în mod colectiv. România a ratificat, de asemenea, pe 07/05/1999, Carta Socială Europeană Revizuită. În plus, jurisprudența Comitetului European pentru Drepturi Sociale (ECSR) este clară în ceea ce privește problemele legate de finanțarea sistemelor / beneficiilor de securitate socială și stabilește că acestea trebuie finanțate în mod colectiv: cu alte cuvinte, finanțate prin contribuțiile angajatorilor și angajaților și / sau de la bugetul de stat.”

În consecință, CES îndeamnă autoritățile române ” să renunțe la ideea de a forța responsabilitatea pentru contribuțiile de securitate socială în mod unilateral asupra lucrătorilor și să se angajeze într-un dialog social semnificativ cu partenerii sociali pentru a explora alternative”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *