În executarea contractului de muncă, angajatorul este obligat, prin norme imperative, să asigure salariaților un cadru general de informare și consultare cu privire la activitatea unității, de care depinde însăși stabilitatea locului de muncă.
Am considerat important să analizăm și să informăm membrii Sindicatului Sanitas Constanța referitor la acest drept, raportat la dialogul social, întrucât constituie baza informațională, pe care se poate construi un dialog social eficient. Puterea negocierii, componentă a dialogului social, își are sursele inclusiv în datele de natură economică și financiară pe care organizațiile sindicale le pot avea, relaționat de activitatea unității.
Dreptul organizațiilor sindicale la informare și consultare este recunoscut prin lege.
Care este cadrul legal în domeniul informării și consultării salariaților ?
Elementele cadrului legal privind procedurile de informare și consultare se regăsesc in:
– Codul muncii ;
– Legea 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajatilor;
– Legea 62/2011 a dialogului social.
Codul muncii – art. 39,lit.h – asigură dreptul general al salariaților la informare și consultare.
ANGAJATORUL are OBLIGAȚIA :
1. de a informa salariații asupra condițiilor de muncă și asupra aspectelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă – art. 40,lit.a
2. de a comunica periodic salariaților situația economică și financiară a unității, cu excepția informațiilor sensibile sau secrete, care prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unității. Periodicitatea comunicării se stabilește prin negociere în contractul colectiv de muncă aplicabil – art. 40,lit.d – ;
3. de a se consulta cu reprezentanții salariaților în privința deciziilor susceptibile să afecteze substanțial drepturile și interesele acestora – art. 40,lit.e – ;
Potrivit art. 5 alin 1, lit. a) din Legea nr. 467/2006: “angajatorii au obligația să informeze și să consulte reprezentanții angajaților, potrivit legislației în vigoare, cu privire la:
a) evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și situației economice a întreprinderii;
b) situația, structura și evoluția probabilă a ocupării forței de muncă în cadrul întreprinderii, precum și cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special atunci când există o amenințare la adresa locurilor de muncă;
c) deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de muncă, inclusiv cele vizate de legislația română privind procedurile specifice de informare și consultare în cazul concedierilor colective și al protecției drepturilor angajaților, în cazul transferului întreprinderii”.
Posibile sancțiuni juridice ale nerespectării sale de către angajator
Sindicatul are dreptul de a avea în permanență cunoștință de realitățile economice și financiare ale întreprinderii, putând contribui în mod activ la desfășurarea activității angajatorului, prin identificarea unor soluții sau prin preîntâmpinarea unor situații negative.
Sindicatul are dreptul de a obține despăgubiri și chiar constatarea nulității acelor acte emise de angajator fără ca anterior să fi respectat obligația de informare și consultare a conducerii sindicatului.
Relația dintre sindicate și patronat, în cadrul dialogului social bipartit, trebuie construită pe egalitate. O condiție a acestei egalități a partenerilor la masa negocierii o constituie obținerea de informații pe care angajatorul are obligația de a le pune la dispoziția sindicatelor.
Aceste prevederi legale stabilesc doar norme generale care trebuie respectate în procedeul de informare și consultare.

Dreptul la informare și consultare este definit în cadrul noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) la nivel de sector bugetar – Sănătate pe anii 2019-2021 în vederea asigurării efectului util:
Art. 11
(3) Angajatorul si sindicatele din unitatile afiliate la organizatiile semnatare ale prezentului contract colectiv de muncii sunt obligati sa se consulte si sa se informeze reciproc in toate situatiile referitoare la relatiile de munca.
(4) Consultarea si informarea se vor desfasura organizat in cadrul comisiilor paritare constituite la toate nivelurile.
Art. 16
(6) La nivel de unitate, inainte de aprobarea bugetului vor avea loc consultari cu organizatiile sindicale.
Art. 18
(4) Angajatorul se obliga sa comunice salariatilor si reprezentantilor sindicatelor din unitatea respectiva, afiliate organizatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, posturile disponibile si conditiile de ocupare a lor, cu cel putin 15 zile calendaristice inaintea scoaterii lor la concurs, la toate nivelurile de organizare a unitatilor definite la art. I alin. (5), cu exceptia cazurilor de forta majora definite de lege
Art. 20
2) Posturile vacante existente in statul de functii vor fi scoase la concurs, in raport cu necesitatile fiecarei unitati cu consultarea scrisa a reprezentatilor organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de cu cel putin 15 zile calendaristice inaintea scoaterii lor la concurs.
ART. 31
(2) Angajatorului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:
a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca;
d) sa comunice cel putin o data pe an salariatilor situatia economica si financiara a unitatii;
e) sa se consulte cu reprezentantii sindicatelor afiliate la federatiile sindicale semnatare ale prezentului contract in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
j) sa informeze reprezentantii sindicatelor afiliate la federatiile sindicale semnatare prezentului contract asupra tuturor masurilor administrative pe care urmeaza sale aplice;
l) sa se consulte, cu organizatia sindicala reprezentativa la nivel de unitate/afiliata la o federatie reprezentativa la nivel de sector/la o organizatie sindicala semnatara a prezentului contract, dupa caz, in ceea ce priveste necesitatea si oportunitatea angajarilor de personal;
m) sa se consulte cu organizatia sindicala reprezentativa la nivel de unitate/afiliata la o federatie reprezentativa la nivel de sector/la o organizatie sindicala semnatara a prezentului contract, si organizatia profesionala corespunzatoare in ceea ce priveste modalitatile de satisfacere a necesitatii perfectionarii personalului;
ART. 33
(1) Delegarea sau detasarea salariatilor se face in conditiile stabilite de lege si de prezentul contract colectiv de munca astfel:
a) angajatorul are obligatia de a consulta reprezentantii organizatiilor sindicale, afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, in legatura cu detasarea in alta unitate a oricarui salariat care face parte din respectivul sindicat;
(2) in cazurile concrete, rezultate din aplicarea reformei in domeniul sanatatii la nivelul unitatilor, redistribuirea salariatilor se face numai dupa consultarea reprezentantilor organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncii .
ART. 37
1) Pentru suspendarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului este necesara consultarea reprezentantilor organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca.
(2) In cazul in care salariatul membru de sindicat se gaseste in situatia cercetarii disciplinare, angajatorul, are obligatia de a informa, la cerere, reprezentantii organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca de stadiul cercetarilor, precum si concluziile comisiei de disciplina anterior emiterii deciziei.
Art. 57
(3) La intocmirea planului de masuri sociale angajatorul este obligat sa consulte reprezentantii organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, iar pentru adoptarea planului de masuri este necesar acordul acelorasi organizatii sindicale.
(4) Inainte de dispunerea masurilor de concediere, angajatorul va pune la dispozitia reprezentantilor organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca planul de masuri menit sa duca la impiedicarea concedierii colective din unitate.
Art. 65
(2) In cazul externalizarii serviciilor medicale si nemedicale din unitatile sanitare este necesar avizul favorabil al sindicatelor din unitatea sanitara, afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract, conform prevederilor legale
Art. 67
(3) In stabilirea masurilor privind conditiile de munca, partile implicate vor tine seama de urmatoarele principii de baza:
b) masurile luate de catre angajator pentru ameliorarea conditiilor de munca se realizeaza cu consultarea reprezentantilor organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract de la nivelul respectiv;
Art. 71
(2) In elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca, angajatorul se consulta cu sindicatele afiliate federatiilor semnatare ale prezentului contract precum si cu comitetul de securitate si sanatate in munca.
Art. 79
(1) Organizarea activitatii, stabilirea structurilor organizatorice adecvate, repartizarea salariatilor pe locurile de munca, precizarea atributiilor si a raspunderilor se realizeaza de catre cel care angajeaza, cu avizul reprezentantilor organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, ce se acorda in termen de 5 zile lucratoare.
(2) La nivel de unitate normativul de personal intre limita minima si maxima prevazuta prin OMS se stabileste de comun acord intre angajator si sindicatele afiliate organizafiilor semnatare prezentului contract cu incadrarea in cheltuielile de personal aprobate ca limita maxima in buget anual de venituri si cheltuieli al fiecarei unitati sanitare publice.
Art. 98
(1) Premiile de excelenta individuale lunare nu pot depasi, lunar, doua salarii de baza minim brute pe tara garantate in plata si se stabilesc de catre ordonatorii de credite in limita sumelor aprobate in buget cu aceasta destinatie, in conditiile legii, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate
Art. 99
(2) Forma de organizare a muncii si cea de salarizare ce ar urma sa se aplice fiecarei activitati si fiecarui loc de munca se stabilesc, in limitele legii, cu acordul scris, al reprezentantilor organizatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca, in functie de nivelul de reprezentare.
Art. 108
(1) Modul concret de stabilire a programului de lucru in cadrul saptamanii de lucru va fi stabilit prin regulamentul intern la nivelul unitatii, cu consultarea reprezentantilor organizatiilor sindicale, afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca.
Art. 115
(1) La nivelul unitatilor sanitare, in functie de atributiile conferite de fi a postului, angajatorul stabileste necesarul de personal specific fiecarui loc de munca fara a fi mai mic decat limita minima determinata conform normativului de personal, cu consultarea reprezentantilor sindicatului din unitate, afiliat organizatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de munca.
Art. 121
(1) Regulamentul intern se intocmeste de catre angajator, cu consultarea sindicatelor afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncii, fiind anexa la contractul colectiv de munca la nivelul unitatii.
ART. 131
(1) Partile recunosc de comun acord ca o masura de prevenire a concedierilor colective este evitarea angajarilor neintemeiat facute
(2) In concordanta cu prevederile alin. (1), unitatea este obligata sa nu procedeze la angajari fara consultarea si avizul scris al reprezentantilor sindicatelor afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract.
(3) In functie de cheltuielile de personal prevazute in bugetul anual de venturi si cheltuieli unitatile sanitare publice pot utiliza un numar mai mic de posturi, pe perioada determinata, cu acordul organizatiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate, afiliate federatiilor sindicale semntare ale CCM la nivel de ramura sanitara.
ART. 151
(2) Modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligatiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala se stabilesc prin acordul partilor, cu consultarea sindicatelor afiliate organizatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract, si fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca.
Art.169
(1) a) Reprezentantii organizatiei sindicale semnatara a prezentului contract colectiv de munca participa la sedintele consiliului de administratie si ale comitetului director ale unitatii;
b) Reprezentantii organizatiilor sindicale afiliate organizatiilor semnatare participa, in calitate de observator, prin cate un reprezentant judetean, la sedintele comitetului director al directiilor de sanatate publica;
ART. 170
(2) Angajatorul se obliga sa puna la dispozitia reprezentantilor organizatiilor sindicale, afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncii, toate documentele necesare sustinerii activitatii sindicale.
(3) Hotararile conducerii unitatilor vor fi comunicate in scris, in termen de 48 de ore de Ia data emiterii hotararii, reprezentantilor organizatiilor sindicale, afiliate organizatiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de munca.
(4) Reprezentantii organizatiilor sindicale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncii participa in toate comisiile implicate in activitatea sistemului sanitar, Ia toate nivelurile, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare ai cu acordurile stabilite in acest sens.
Capitolul II. Procedura de negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă la nivelul unităţilor publice
Art. 8
(1) La prima sedinta de negociere se stabilesc informatiile publice si cu caracter confidential pe care angajatorul le va pune la dispozitia reprezentantilor organizatilor sindicale, ele vizand cel putin urmatoarele aspecte:
a) situatia economico-financiara la zi;
b) strategia de dezvoltare a unitatii;
c) estimarea nevoilor de personal pe durata aplicabilitatii contractului.

Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *