Federația SANITAS din România organizează un miting de protest joi, 19 octombrie 2017, începând cu ora 11.00, în Piața George Enescu din București.

Mitingul va fi urmat de un marş de protest către Piaţa Victoriei, ce se va desfăşura în intervalul orar 12.00 – 14.00 (traseu: Piaţa George Enescu – bd. Gh. Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei). Continuă astfel seria de acțiuni declanșate acum o lună, ca răspuns la tergiversările practicate de guvernanți față de problemele cu care se confruntă Sănătatea și Asistența socială din România.

Membrii SANITAS sunt total nemulțumiți de forma actuală a Legii – cadru nr. 153/2017 care generează o mulțime de inechități și discriminări în sistemul de salarizare din sănătate și asistență socială, dar și de atitudinea de nepăsare pe care o manifestă față de negocierile cu partenerii sociali.

”De luni de zile, guvernanții nu fac decât să mimeze interesul față de domeniile pe care ei înșiși le-au decretat <>. Sub pretextul respectării Programului de guvernare, adoptă măsuri care se dovesc a fi, în realitate, în defavoarea angajaților din Sănătate și Asistență socială. Cum cred ei că vor opri plecarea personalului medical din sistemul public, fie în afara ţării, fie către privat, cu măsuri care au ca efect scăderea veniturilor acestora, pierderea tichetelor de masă în 2018, creşterea numărului de gărzi suplimentare obligatorii sau dezbinarea echipelor medicale din spitale?” a precizat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.

Principalele solicitări ale Federației SANITAS din România sunt:
1. Eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială.
2. Aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru TOȚI angajații din sănătate și asistență socială, începând cu 1 martie 2018.
3. Renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici.
4. Renunțarea la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creșterea salarială de 25% prevăzută de lege.
5. Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă întregului personal din sănătate și asistență socială, inclusiv personalului TESA.
6. Acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.
7. Negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.

Reamintim că programul de proteste al Federației SANITAS din România a fost declanșat în a doua jumătate a lunii septembrie, când toate organizațiile județene SANITAS au înaintat memorii instituțiilor administrației publice centrale și locale, în care au arătat care sunt principalele probleme ce împiedică funcționarea normală a sistemului de sănătate și asistență socială din România, precum și tratamentul inegal, discriminatoriu pe care îl instituite actualii guvernanți, de la 1 ianuarie 2018, în ceea ce privește salarizarea personalului din aceste domenii. În prima săptămână din octombrie, membrii SANITAS au pichetat ministerele răspunzătoare de inechitățile, omisiunile și discriminările Legii-cadru nr. 153/2017 a salarizării bugetare – Ministerul Muncii, al Sănătății și al Finanțelor.

După mitingul din 19 octombrie, Consiliul Național SANITAS va decide asupra oportunității declanșării grevei generale în sistemul sanitar și de asistență socială.

Biroul Operativ al
Federației SANITAS din România

#nucedăm
#împreună_suntem_mai_puternici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *