Având în vedere că Federația SANITAS din România a declanșat conflictele colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate – SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ având ca principale revendicări:

  1. Acordarea creșterilor salariale pentru întreg personalul din sănătate și asistență socială, începând cu 1 martie 2018.
  2. Eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice.
  3. Negocierea și încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul celor două sectoare de activitate Sănătate și Asistență Socială.
  4. Recuperarea veniturilor salariale diminuate la 1 ianuarie prin aplicarea grilelor Legii 153 și transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.
  5. Repoziționarea categoriilor profesionale și modificarea grilelor Legii 153 în funcție de complexitatea muncii prestate și nivelul pregătirii profesionale pentru: farmaciști, psihologi, chimiști, biologi, fizicieni și asistenți medicali.

și faptul că până acum reprezentanții Guvernului României nu au identificat soluții viabile pentru îndreptarea inechităților și discriminărilor apărute în urma aplicării legii salarizării și a regulamentelor de sporuri, suntem puși în situația de a continua programul de acțiuni greviste.
Am făcut tot ce a depins de noi pentru ca erorile și discriminările enumerate mai sus să fie înlăturate și pentru ca ECHIPA MEDICALĂ SA NU FIE DEZBINATĂ, am făcut tot ce a fost posibil pentru a nu ajunge aici, în prag de grevă: nenumărate adrese, petiții, sesiuni de negociere eșuate, două mitinguri de mare amploare, fără ca activitatea din unitățile sanitare și de asistență socială să fie perturbată. Facem un ultim apel către toți factorii implicați în activitatea sanitară și cea de asistență socială (pacienți și asociații ale acestora, reprezentanți media, asociații profesionale, partide politice și parlamentari indiferent de culoarea politică, ș.a.) pentru a convinge reprezentanții Ministerului Muncii și ai Ministerului Sănătății că acum trebuiesc găsite soluții concrete pentru a ieși din acest blocaj și pentru că salariații din cele două sectoare de activitate să nu aibă venituri nete diminuate față de luna decembrie 2017.
Totodată solicităm declanșarea de negocieri reale, transparente și constructive pentru rezolvarea în timp a revendicărilor Sanitas mai sus enunțate.
Din respect pentru pacienți și beneficiari dorim să evităm pe cât posibil, intrarea în GREVĂ GENERALĂ PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ, iar dacă nu vom avea alte soluții, vom face tot ceea ce depinde de noi să asigurăm continuitatea activității unităților, astfel încât PACIENȚII ȘI BENEFICIARII SĂ NU FIE AFECTAȚI.

Biroul Executiv al Sindicatului SANITAS Constanța