Solicităm în mod expres conducerii Federației Sanitas să continue negocierile cu Guvernul României pentru rezolvarea tuturor revendicărilor membrilor SANITAS care au stat la baza declanșării conflictelor de muncă la nivelul sectorului sanitar și a celui de asistență socială în cadrul unui calendar cu termene precise de rezolvare, astfel încât să fie corectate discriminările din legea salarizării, iar salariații din cele două sisteme care nu beneficiază de majorarea pe maximum în grila aferentă anului 2022, să poată beneficia de aceste majorari mult mai rapid decât în termenele prevazute de lege.
Dorim suspendarea celor două conflicte colective de muncă deschise la nivelul sectorului sanitar și a celui de asistență socială, doar pe perioada acestor negocieri, inclusiv a GREVEI GENERALE PE PERIOADĂ NEDETERMINATĂ, iar dacă situația o va impune, reluăm din acest punct luptă sindicală.
Considerăm că lupta pentru eliminarea discriminărilor generate de legea salarizării și aplicarea corectă a principiilor de salarizare:

–          “principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare” înțelegând că salariile trebuiesc majorate la valoarea din grila aferentă anului 2022 pentru întreg personalul din sănătate și asistență socială.

–          ”principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor”însemnând că este obligatorie recalcularea coeficienților de ierarhizare pentru o serie de categorii profesionale cum ar fi: farmacisti, psihologi, chimisti, biochimisti, fizicieni, biologi, asistenți medicali, moașe, etc:

–           “principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate” care presupune ca managerul sa aiba salariul mai mare decat directorul medical, directorul de îngrijiri salariul mai mare decât asistentul șef și asistentul șef salariul mai mare decât asistentul din secție.

reprezintă prioritatea maximă a Federației Sanitas.
Ne exprimăm nemulțumirea față de participarea altor sindicate la negocierile de ieri, în condițiile în care membrii acestora au ales să protesteze „în spatele unităților”, „închid o grevă pentru care nu au strâns semnături și nici nu au deschis conflict de muncă”, având un comportament total neprincipial în teritoriu față de organizațiile SANITAS și mai ales pentru apariția în fața camerelor pentru declaratii comune. Totodată ne exprimăm nemulțumirea față de modul total inadecvat de prezentare a rezultatele negocierilor de ieri la posturile de televiziune, de către conducerea Federației Sanitas.
Nu vrem sub nicio formă să acceptăm efectele induse de legea salarizării de dezbinare și învrăjbire și dorim reintroducerea stării de normalitate în cadrul echipei medicale, echipa din care fac parte toate categoriile profesionale care lucrează pentru pacienți sau beneficiari, direct sau indirect.
Vom face toate demersurile, împreună cu toți colegii din Federația Sanitas, pentru îndeplinirea tuturor revendicărilor trecute în deschiderea conflictelor colective de muncă.

 ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI !

Biroul Executiv al Sindicatului Sanitas Constanța